Per ansamblu, locuitorii microzonei dispun acces la cabinete medicale (de familie sau de specialitate), dar şi la cabinete stomatologice. În microregiune lipseşte, însă, un spital, cele mai apropiate unităţi de acest fel aflându-se în municipiul Suceava. Conform datelor luate dupa www.insse.ro, sunt inregistrate un numar de 15 cabinete ale medicilor de familie, dintre care trei sunt private, 6 cabinete stomatologice publice, 12 farmacii private si trei puncte farmaceutice .
În microregiune funcţionau, în anul 2015, 8 unităţi educaţionale cu invatamant gimnazial si 49 structuri de învăţământ fără personalitate juridică (13 scoli primare, 6 scoli gimnaziale si 23 gradinite cu program normal). Microregiunea nu detine un liceu sau o gradinita cu program prelungit, cea mai aproape unitate fiind in municipiu Suceava. In anul 2014 in cadrul microregiunii Codrii Bucovinei,conform datelor de la INS, erau inscrisi la gradinita un numar de 1057 copii, in invatamatul primar 2084 copii, invatamant gimnazial 1853 copii. Din totalul de 147 de ateliere scolare existente in judetul Suceava, microregiunea are doar 4 ateliere (la Adancata, Serbauti, Patrauti si Zamostea), reprezentant doar 2,72{5fc040eb47854d97be0330ece7b536e71a8ca57177404f816c5e5c7f526371f6} din total ateliere pe judet, rezutand un calcul de 984 copii inscrisi in invatamantul preuniversitar la un atelier scolar. Sunt inregistrate 6 Sali de gimnastica, 9 biblioteci si 20 laboratoare.
Exista in teritoriul un numar mare de persoane varstnice care se afla in situatie de risc si incapacitate de a se ingriji si gospodari singure, precum si un numar mare de copii care se confrunta cu situatii mai dificile privind conditiile de trai si de invatare, copii cu dizabilitati si minoritati. Din adresele emise de DGASPC, se constata un numar de 167 copii cu dizabilitati. Pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii grupurilor vulnerabile, inclusive al minoritatilor din teritoriu, prin furnizarea oportună și prin accesibilizarea serviciilor medicale și de asistență social, a formarii profesionale si creare de infrastructure prescolare, se vor crea o masuri specifice in strategia de dezvoltare locala: o masura dedicata minortatilor di teritoriu si o masura dedicate grupurilor vulnerabile.